duminică, 25 decembrie 2011

Gol

Voci purtătoare de sfaturi, dansează-n descântec în jurul trupului gol.
Departe, aproape, departe din nou, ca un plămân avid de durere.
Şi graniţa dintre lume şi lună se şterge.
Tu crezi, ei se cred şi credinţa devine chemare nebună.
În dans se învârt şi-n lanţuri se-adună pe o foaie de legi.
Şi simţi ce se spune şi vezi ce-i văzut deja, cu alţi ochi.

***
Te opreşti. Exaltarea se stinge. Atât. 
Te aşezi. 
Când încet se prelinge tumultul mut, curăţă rana şi golul. 
Şi hrană devine iar propriul trup.
Şi atât.

***
Cât eşti tu în rai, mă desprind de pământ.
Simt cum degetul sprijinit pe sărutul de sticlă vibrează. 
Îmi îmbrăţişează umerii goi şi, în galop peste şaua gâtului, 
prinde rădăcini în rădăcinile inimii.


                                                                            (Braşov, 25 decembrie 2011)

joi, 22 decembrie 2011

Senzaţie de iarnă

A nins. Să spele nerăbdarea şi nemulţumirea. 
A nins. Cadou de sărbători în sufletul tău în căutarea copilăriei.
Şi stau pe poteca bătătorită ascultându-ţi râsul. 

Tresar când, rece, îmi înţeapă buza de jos. 
Rămân nemişcată şi înghit durerea ca pe-o pedeapsă meritată. 
Şi uit să las în urmă trecutul.

În jur, aleargă cruci verzi pe umeri de oameni. 
Oameni ce-şi ţintuiesc timpul şi trupul în promisiuni,
Azi ard, pe rugul de ace, greşeli închipuite.

                                                     (Braşov, 21 decembrie 2011)

luni, 19 decembrie 2011

Rezerva

Citesc, cu capul în jos, pe coperta unei publicaţii gratuite:
Planul de Economii - " Înlocuieşte ieşirile la munte cu vizitele la bunici şi pune bani deoparte pentru o maşină nouă."


Eu, încă şocată, abia mai pot să silabisesc ceva. Tu?
Mă-ntreb cât pui deoparte...care-i diferenţa (matematic vorbind) dintre vizitele la bunici şi ieşirile la munte?
Întrebarea 2: Ce înţelege "autorul" prin expresia ieşiri la munte?
Întrebările 3, 4, 5, 6, 7: Ce a trăit "autorul" la viaţa lui? Câţi bani primeste pentru aceste sfaturi "bătrâneşti"? Unde îi locuiesc bunicii? Mai are bunici în viaţă? Are o fiica pe care şi-o doreşte zâmbind fals ca cea din imagine? Şi pot continua la nesfârşit pe tema asta...dar trebuie să fac ceva să inspir din nou.

Găsesc pe internet şi site-ul firmei care se Promovează astfel. Aş fi vrut să vedeţi şi voi poza...
O livada de meri.
Bunicul, pe la jumătatea unei scări îndeajuns de îndepărtată de pom încât să fie evident că nu a umplut el coşul din mână, zâmbeşte senin sub barba albă de Moş Crăciun. Iubesc pălăria de paie de pe capul lui şi salopeta de blugi...
În plan îndepărtat, bunica ia singurul măr la care ar putea ajunge cu tot cu ciupitoare (a se citi ustensila care te ajută la cules fără să te caţeri). La poalele ei, ale bunicii, fiul cu Planul culege merele căzute dintr-un coş mult prea plin. 
Şi uite-aşa, prin muncă de echipă, ia naştere Maşina Nouă. E roşie! Ca merele! Ca merele cu care s-au jucat actorii...din cele din pom puteau desena cel mult o Dacie. Dar Planul de Economii te ajută să visezi la o Maşină Nouă!

Cât îmi este de dor de bunicii mei! De tot ceea ce însemna natură şi natural în vieţile lor. De laptele nefiert şi mirosul de trifoi abia cosit. De urcuşul pe care alergam desculţă, cu limba scoasă, până la straturile de ceapă verde. De marea de flori multicolore în care adormeam ascunsă de lume. De mirosul de vechi, stabil, statornic, sigur, simplu, sănătos...

Bănuiesc că, pentru cei ca mine, pe care ieşirile la munte îi poartă exact în grădina bunicilor, există un "Plan de Rezervă". Aşa parcă se domoleşte şi revolta...şi-ncep să cred ca n-au uitat de mine...

Dar până atunci, ma mulţumesc cu pajiştea din care decupez maşina şi mă înec în verde.


duminică, 4 decembrie 2011

De granit şi gheaţă

În noaptea zilei naţionale a României, adormim îmbrăţişati de Muntele Retezat, la 2050 m altitudine.

Mă uit la poze şi simt cum toate emoţiile negative s-au evaporat. Oboseala, frica, melancolia, gândurile s-au sfărâmat de stânci şi, reflectate în ochii îngheţaţi, au plecat să-şi găsească adăpost în sufletul altcuiva.

În mine a rămas verdele topit ce îmblânzeşte tăişul rocilor, tăcerea fără subînţelesuri a peisajului imobil, integritatea şi stabilitatea unui relief atât de fragmentat.

Nu vreau să alerg şi acolo!
Nu vreau să aud că e târziu şi că, indiferent dacă ne grabim sau nu, tot nu ajungem pe lumină!
Nu vreau să bifez vârfuri pe o listă (Vf. Peleaga 2509m -da, Vf. Păpuşa 2508m -da, Vf. Retezat 2483m - nu)!
Vreau să TRĂIESC vârfuri...şi văi...şi locuri...şi oameni...

Vreau să mă întind aici, între lespezi, şi să-mi aud bătăile inimii. Să-mi împletesc degetele în firele cărunte de iarbă. Să mângâi cu buzele muschiul uscat şi să-i aflu mirosul...
Cu ochii închişi, las vântul să-mi deseneze conturul şi mă simt uşoară, senină şi dulce.

Te ştiu din poveşti şi mi te imaginez dezbrăcat de zăpadă, cu ochii aprinşi, fremătând de mişcare şi viaţă. Te aud râzând în cascade şi mă simt in siguranţă în templul piramidelor tale. Şi totuşi, mă îndrăgostesc de tine aşa cum te văd acum, nemişcat şi rece, tăcut şi nepăsător...pentru că ACUM pot să te iubesc aşa.

La vară o să te vizităm cu alţi ochi şi o să te iubim altfel. 
Poate mai răbdători!


                                                                                                     (Braşov, 4 decembrie 2011)

sâmbătă, 26 noiembrie 2011

Inaugurare CovAlpin!

Anunţ în mica publicitate:

"Grămada cere vârf! Şi VÂRFUL CAUTĂ GRĂMADĂ!"

Povestea e simplă:
Cineva iubeşte ceva. Iubeşte pădurea, izvoarele minerale, urmele de urs, un con de vulcan, o plantă carnivoră, un colţ de stâncă. Aşa cum tu iubeşti un foc de tabără, o voce şi o chitară, un acoperiş de cabană, o culme înzăpezită, un piolet şi un ham. Aşa cum eu iubesc contururi în apus, apa lovindu-se de pietre, covoarele de frunze, privirea cu care îmbrăţişezi orizontul din vârf de munte.
Alerg pe poteci, tremur pe stâncă, mă ascund în zăpadă. Tu pedalezi şi te arunci în ape termale.
Descoperim împreună. Şi descoperim MAI MULT împreună.

...
Am abandonat maşinile lângă Bixad şi ne-am aventurat pe "crucea albastră" căutând Lacul Sfânta Ana. Pădure şi culori cît vezi cu ochii. Un grup gălăgios şi zgribulit. Un vulcan inactiv care prinsese viaţă cu noi pe poteci. Nici destinaţia tăcută şi îngheţată nu ne rezistă. Oglinda lacului şuieră zgâriată de bucăţi care o străbat şi cenuşa de pe mal ne înghite urmele.

Când plecăm, chipul prinţesei (vezi legenda), pistruiat acum, ne zâmbeşte din tabloul oval.
Mergem să-i vizităm fratele, Tinovul Mohoş. Încerc să-mi imaginez cum e când plouă acolo...nu ca anul acesta, fără apă din iulie. Cum e când roua cerului mănâncă libelule şi muşchiul înghite animale mari. Cum arată întreaga clepsidră de 40 de metri. Privesc prin ochiul de apă şi mă înclin în faţa uriaşului cu pielea moale, merişor, nebunele şi mesteceni pitici.
Simt nevoia să păşesc cu grijă, chiar daca nu mi-e frică să mă scufund. M-am înecat deja în atmosfera locului şi timpul a tăcut.

Nici nu ştiu când se destramă vraja şi, din nou pe potecă, un mistreţ ne aminteşte că acolo suntem în oraşul lui. În sfârşit ceva ce nu ne aparţine...

Întoarcerea la maşini e mai scurtă decât aş fi vrut. Un tobogan de frunze şi dorinţe pentru anul nou.
...

Trailer-ul se încheie astfel: 
- regizor CovAlpin
- scenografie Muntele Ciomatu
- personaje principale Lacul Sfânta Ana, Tinovul Mohoş, Băile Bixad
- figuranţi CPNT-işti visând la gulaşul ce aşteaptă aburind

Concluzie: Locuieşti în Covasna şi nu ştii cu ce să-ţi potoleşti setea?
Bea COVAL...pin!
Efecte terapeutice: reface flora naturală, tonusul muscular şi binedispune!
Contraindicaţii: se recomandă evitarea produsului celor cu intoleranţă la aer curat, natură necontaminată şi adrenalină.
Doza ti-o alegi singur!
Cand nu îţi este la îndemână, poţi întreba şi de varianta braşoveană a produsului: CPNT!

joi, 17 noiembrie 2011

Raspuns pe jumătate...de pat

Mă aşez cuminte pe marginea patului.
Şi privesc cu teamă
Şi aştept...

Dacă aştept îndeajuns de mult, apuc să descopăr culorile de pe jos, noptiera şi paharul de apă, poteca pe care am păşit de la uşă spre pat...
Încep să tremur şi-mi dau seama că mi-e frig. Îmi amintesc că ploua şi că în tine caut un refugiu.
Mă dezbrac de picături şi mă ascund sub pătură.
În minte, calc încet pe aceleaşi urme şi vin şi plec, şi plec şi iarăşi vin la nesfârşit. Drumul în sine pare să fie personajul principal. Aplaudat, joacă atât de des! Chiar dacă aproape de fiecare dată doar în imaginaţia mea.

Astăzi este Duminică. Drumul este unul real şi afară nu plouă. Mă învârt sub pătură să fug de căldura ta...te-ntorci şi tu instinctiv şi iei forma trupului meu. Mă inspiri în vis şi încremenesc. Mi-e frică să te trezească mişcările şi să pleci din îmbrăţişare.
Cu ochii pironiţi pe perete, încerc să rămân trează şi să număr celulele dintre noi care se întrepătrund atât de firesc. Doar că în ele curge somnul tău şi mă poartă în vis.
De dimineaţă îţi povestesc cum te cufundasei în mine dar nu recunoşti nimic.

E Luni din nou şi luăm, fiecare, vechi roluri în primire. 
Tu, fiu al Spartei, duci războiul... la care eu rămân să ţes, din fire nevăzute, poteca spre Duminica din mine.
Ai 6 zile să răsuceşti Pământul şi să ajungi pe malul tău al Apei Sâmbetei şi-apoi să te ineci din nou.

@foto - painting by GET COLOURED

duminică, 16 octombrie 2011

La vanatoare de senzatii



In general absorb.

Dar sunt momente in care ferestrele se inchid, ochii pastreaza doar imaginea rasturnata a lucrurilor si devine atat de usor sa mangai pasi, sa inspiri pamantul, sa saruti urme...umbre...

Se deschid usi. Prin piele nu mai intra senzatii ci se evapora tot ceea ce a crescut in trecut.
Amintiri fara nume se tes laolalta, rupte de pe portativul temporal si plutesc. Intai in mine, cand, inca sceptica, le tin prizoniere. Apoi in jurul meu, cocon fluid, pana-mi cresc aripi...din ele...

va urma :)

vineri, 14 octombrie 2011

Cum explici o senzatie?

Prima ninsoare!
S-a evaporat apa din mine si se intoarce sa-mi alinte buzele. Zambesc fara sa aflu un motiv. Si totul in jur e curat, rece, intepator. Imi aminteste de caldura interioara, dezordinea si nehotararea din mine, dorinta de a netezi si calma...

Ma invart si din ghemele de zapada tes panze nevazute in care ma invelesc ca-ntr-o imbratisare.
Timpul dispare. 
Tavanul gradinii e un tablou negru, de care fulgii ma leaga si spre care alerg in spirale.
Culorile s-au topit si s-au scurs nevazute in mine.
Si-n tacerea din jur, aerul se zbate in propriu-mi contur...zig-zag, zic-zag, zic-zac...din calcai pana-n zambet, pamantul se strange pana-l EXPIR...
Nimic dedesupt, simplu vid e in mijloc si deasupra...deasupra danseaza aer, apa, tacere. 
Pe scena privirilor mele e totul posibil. La adapostul cortinei joc rolul care se naste in fiece clipa in copilul din mine. Cortina, tablou negru, tavan al gradinii...Tu, spectator, ma privesti numai? Sau te joci Tu cu mine?


                                                                                             (Brasov, 14 octombrie 2011)

miercuri, 21 septembrie 2011

Trecere .... rece tăcere?

E liniște de-acum...
Pe buze cresc crăițe,
La orizont apune,
         negru de aripi,
                roșu, timpul.

Și în cenușa clipei,
Tresar.
Zâmbesc molatic,
Ascult cum se topește-n mine
Tot aerul apusului de mâine.

Tu taci...
Dar leagănul tău dulce
Mi-adoarme frica.
Și simt cum timpul tău
Mai curge încă...
Și simt că n-ai pierdut nimica!


                                                    - Pentru Silvia -
                                                    Brașov, 19 septembrie 2011

luni, 29 august 2011

Valea Vanturis, 28 august 2011 (Ana, Cezar, George, Mirela si cu mine)

Nou, neprogramat, nemarcat...valea Vanturis. In asteptarea unei cascade. Pe firul apei mare parte din drumetie.
Nici cald nici frig, nici greu nici usor, nici scurt nici lung, doar vesel, vioi si atent.
Ne doream cu totii o iesire. Fetele ar fi vrut un cocot, eu aer curat dupa praful din Postavaru si Cezar a venit cu propunerea salvatoare: "Stiu eu o vale in Bucegi unde am putea merge sa ne clatim ochii cu o cascada impresionanta." Fara prea multe alte detalii, punem la cale echipa si, cu masina plina, duminica dimineata pornim spre Sinaia.

Cum a fost traseul? Perfect! O combinatie echilibrata de apa, stanca, padure si soare.
Pentru mine adrenalina din plin si ma bucur ca nu i-am convins pe ceilalti sa ne intoarcem prin padure. Eu, cea care se uita cu frica de pe balconul de la etajul 1, am mers pe trunchiuri rasturnate suspendate la cativa metri de apa sau stanca. Si ma intreb si acum de ce suntem atat de diferiti? Cezar sarea fara griji din stanca in stanca si zambetul isi facea tot mai mult loc pe chip cu fiece salt.
Entuziasm impartasit din plin de Ana, Mire si George care l-au rugat sa se inmulteasca iesirile de acest fel.

Fara sa va tin in suspans, va spun ca promisa cascada nu muncea duminica respectiva. Nu stim din vina cui: perioada calendaristica sau poate viiturile care schimbasera peisajul...
Dar ne-am bucurat din plin de minicascadele intalnite si de apa imbietoare a unuia dintre lacurile transparente din traseu.

Ma uit la zgarieturi si ma gandesc cat sunt de norocoasa alaturi de oameni indragostiti de astfel de frumuseti.
Pentru cei care nu stiu ca simplitatea si naturaletea pot sa-ti inunde simturile si sa se reverse in cascade de rabdare si incredere - haideti in cautarea cascadei Vanturis.

vineri, 29 iulie 2011

Integritate?

Cicoare. Ochi umezi. Cuvinte soptite. Placeri nebanuite.

Intr-un dans nebun ma invart in privirile celorlalti. Si rad imaginand tablourile care se recompun in ei din nenumarate cioburi. Fiecare, bantuit de Picasso, ma arunca in portrete-valiza ca pe-un puzzle cu solutii multiple. 

Varianta xyz s-a nascut din privirile tale, din dorintele tale si din experienta ta. Am forma si consistenta pe care unitatile tale de masura o pot percepe.

Imi simt conturul nedefinit si maleabil. Cuburi de plastilina. Ne modelam trupul si ne mulam gandurile pe cuvintele celorlalti. Tip in varful muntelui tau si dispar cand strangi pumnul. Urc in stropi pe obraz si tu te legeni pe buze. Si nu se infiltreaza nimic. Totul se reflecta, se oglindeste, se reazama fara vlaga pe prag. Adoarme in amintiri. 
Si totusi...
Iubesc sparturile prin care culorile se intrepatrund. Ma intorc cand pe fata, cand pe dos in fiecare gol de materie. Si ma apropii de infinit cand tu ai curajul sa primesti...

joi, 28 iulie 2011

Detaşare?

Mă aşez în faţa ta...şi-ţi zâmbesc pentru că mi-e poftă de joacă, mi-e poftă de zâmbetul tău.

Bate cineva la uşă şi dau paharul peste cap. Nu mă aşteptam să-mi tulbure visarea. Nu mă aşteptam nimic. Eram convinsă că pot uita de tot şi de toate pe un timp nedeterminat.

Sar ca un purice pe cearşaful de idei dar nu mă satur cu nimic. Rămân mici pete şi o uşoară mâncărime de fiecare dată când îi privesc pe cei din jur furnicând.

Sunt pusă pe şotii. Am chef să glumesc şi să râd, să mă bucur, să ma privesc de departe şi să mă amuz sau să mă felicit.

Există o vârstă la care testele sunt mai uşor de facut? Nee... Aceasta este cea mai potrivită pentru a înregistra şi rezultatele.
                                                                                           (Braşov, 27 iunie 2011)

marți, 19 iulie 2011

Cum citeşti?

Am mai citit o carte...
Deşi îi lipseau atât de multe capitole. Ascunse sub copertă, împrumutate şi uitate în mâini străine sau şterse voit din motive necunoscute mie.
O carte care mi-a căzut în braţe fără recomandări şi fără să o caut pe rafturi.
O carte pe care am întâlnit-o des şi am răsfoit-o aievea...a cărei poveste prinde contur doar în zilele în care eu pot să zâmbesc.
Încă nu ştiu de ce am început s-o citesc. A fost frumos primul capitol, fierbinţi alte câteva... Apoi a început să mă poarte în război sau să descrie deşertul în cele mai mici detalii. Roşu-rugină, roşu-arsură, galben-tăcere, alb-halat de spital...şi mâinile mele legate la spate pentru a nu mai răsfoi pagini.

Stă pe raft alături de alte amintiri şi mă întreb uneori cât de mult vreau s-o citesc până la capăt, câte cărţi o să-mi mai doarmă-n palme şi eu, cu gândul aiurea, o să citesc din trecut.

joi, 23 iunie 2011

Prima intrebare

Pentru cine scriu?
Scriu pentru mine.
Scriu pentru că aşa simt. Scriu pentru că asta mă face fericită.

Scriu pentru mine dar mă aştept, dragă cititor, să te laşi purtat de cuvinte şi să te pierzi în lumea mea.
Să te simţi liber, puternic, în siguranţă, nemuritor. Să-ţi aprinzi amintirile şi să visezi tot ceea ce îţi dă aripi. Să guşti mere cenzurate, să eliberezi monştri, să te îmbraci în voaluri transparente, să colorezi pereţii, să deşiri lanţuri, să alinţi contururi. Să te regăseşti indiferent de formă, consistenţă şi ideologie. Şi să faci ceea ce simţi.