Raspuns pe jumătate...de pat

Mă aşez cuminte pe marginea patului.

Şi privesc cu teamă

Şi aştept...

Dacă aştept îndeajuns de mult, apuc să descopăr culorile de pe jos, noptiera şi paharul de apă, poteca pe care am păşit de la uşă spre pat...

Încep să tremur şi-mi dau seama că mi-e frig. Îmi amintesc că ploua şi că în tine caut un refugiu.

Mă dezbrac de picături şi mă ascund sub pătură.

În minte, calc încet pe aceleaşi urme şi vin şi plec, şi plec şi iarăşi vin la nesfârşit. Drumul în sine pare să fie personajul principal. Aplaudat, joacă atât de des! Chiar dacă aproape de fiecare dată doar în imaginaţia mea.

Astăzi este Duminică. Drumul este unul real şi afară nu plouă. Mă învârt sub pătură să fug de căldura ta...te-ntorci şi tu instinctiv şi iei forma trupului meu. Mă inspiri în vis şi încremenesc. Mi-e frică să te trezească mişcările şi să pleci din îmbrăţişare.

Cu ochii pironiţi pe perete, încerc să rămân trează şi să număr celulele dintre noi care se întrepătrund atât de firesc. Doar că în ele curge somnul tău şi mă poartă în vis.

De dimineaţă îţi povestesc cum te cufundasei în mine dar nu recunoşti nimic.

E Luni din nou şi luăm, fiecare, vechi roluri în primire. 

Tu, fiu al Spartei, duci războiul... la care eu rămân să ţes, din fire nevăzute, poteca spre Duminica din mine.

Ai 6 zile să răsuceşti Pământul şi să ajungi pe malul tău al Apei Sâmbetei şi-apoi să te ineci din nou.

@foto - painting by GET COLOURED