miercuri, 8 aprilie 2015

Aproape de libertate

Fiece moment te poartă mai aproape de libertate.
Aripi pe care le-ai purtat cu tine chiar și atunci când nu zburai.
Zâmbete pe care le creșteai în suflet în momente de cumpănă.
Putere pe care o stăpâneai în cele mai adânci sau calme tăceri.

Marea mă privește goală și în transparența valurilor îmi recunosc trupul.
Abia știu să plutesc. Dar am din ce în ce mai multă încredere că mă pot descurca la nevoie.

Printre reguli se strecoară senzații reale și doar așa aflu care sunt lucrurile și locurile pe care vreau să le repet, cele pe care vreau să le evit, cele pe care vreau să le cultiv, cele pe care vreau să le protejez.

Dansăm?

Mă cuibăresc la pieptul tău într-un prezent pe care îl percep atemporal. Nu privesc ceasul, nu localizez în timp plecarea celorlalți, nu îmi zboară gândul către mâine, nu simt nevoia să întreb nimic.
Ca un vis pe care îl accept rupt de context și de țesătura întâmplărilor zilnice.
O meditație activă în care te trăiesc.

(Brașov, septembrie 2013)


Sete ... de cuvinte

Două fântâni. Cristaline și limpezi. 
Cel puțin în suprafață.

Se umezește pământul ochilor mei 
când în fântâni întrezăresc sclipiri și speranță.

Arunc în ele pietricele 
ca boabele de mărgăritar 
și mă las legănată de undele ce-și fac loc către țărm.
Și parcă-s mai ample undele din mine..

Acum nu mai dau înapoi.
Mi-am asumat jocul.
Și învăț să înot în poveștile tale 
cu tot cu bagajul trecutului și prezentului meu.

Nu-mi simt trupul.
Celule fără înveliș respiră avid și vibrează de parcă
în transparențele corpului tău au regăsit o casă pierdută.

Râd. Râd pământurile mele și fântânile tale.
Ce dor îmi era să nu aparțin!
Nici măcar să ÎMI aparțin...


(Brașov, 8 aprilie 2015)