marți, 26 noiembrie 2013

Început?



Tăcere. Tristețe.

Într-un trup imobil, suflet și trăire dorm laolaltă sfârșite ca după nopți albite de iluzie și absint.
Nu se mișcă nimic. Nici trupul sechestrat într-o îmbrățișare pătimașă, nici buze, nici creion, nici lună, nici sfinți.

Mă uit de jur împrejur pe pereți în căutarea unui cui de care să mă agăț.
Vreau să atârn și nemișcarea să se cristalizeze în mine. Portal pentru trăirile tale, reflexie pentru chipul tău bulversat sau liniștit, luciu de apă pentru curiozitatea degetelor tale, imagine neutră pentru gândurile tale în război.

Mă eliberezi de cui, mă răsucești și, portavoce pentru buzele tale, îți amplific emoțiile și te petrec într-un nou univers.










                     

   Până la un alt început..



(Brașov, 26 noiembrie 2013)

miercuri, 6 noiembrie 2013

Picături de timp

Din seninul de dimineață,
s-a înmuiat brusc atmosfera
și, printre picături, 
mi-am amintit de ploile lui 2013..


Ploaia numărul 1: Plajă. Vama Veche. Folk You. Cei mai dragi oameni alături. Mircea Baniciu pe scenă. Noi ne adăpostim parțial sub izopren, dar hainele sunt deja lipite de corp sub stropi uriași. Cântăm și iubim clipa.

Ploaia numărul 2: Balcon. La Făget. Trăsnete și fulgere. Tot oameni dragi. Pentru prima dată privesc cu atenție săgețile aurii, motivată de entuziasmul celorlalți. Îmi amintesc, zâmbind, spaima ce-i cuprindea pe cei ai casei în timpul furtunilor din copilărie.

Ploaia numărul 3: Potecă. Munții Apuseni. Maraton. Stâncă și puțină pădure până la platou. Mă gândesc cât îmi este de foame..și mai am de parcurs încă 15 kilometri de traseu. Teamă și fericire împletite în același buchet.

Ploaia numărul 4: Cafenea. Brașov. O noapte albă. În jurul a două pahare de vin, mă joc cu reguli și limitări și câștig..sau pierd. Nici nu mai contează atâta timp cât mă simt vie. De-aș putea fi astfel în fiecare zi..

Ploaia numărul 5: Stradă. Debrecen. Întoarcerea la pensiune după ore de dans pe ritmuri de jazz, blues și rock & roll. Galben și argintiu pe asfalt, verde pe mine, iar în mine, curcubeu!.. de senzații, gânduri și zâmbete.

Ploaia numărul 6: Bucătărie. Tot Făget. Concediu. Timp de ploaie și timp pentru mine. La telefon cu trecutul mă încălzesc, simt liniște și iubesc.

Picături se dilată în imaginația mea și trecutul prinde viață de parcă aș călători în timp. Te prind de mână și alergăm în ploaie până .. până închidem cercul și ne reîntoarcem în prezentul topit pe un obraz umed,
într-o furtună de râsete. Te întreb timid, încă pierdută în reverie: 
Ai timp pentru mine?

DAR, pentru tine?


miercuri, 7 august 2013

Poftă, de

O picătură de ciocolată alunecă tandru pe colinele trupului și-i desenează noi contururi.
Și degetele colindă în căutarea ei încâlcindu-se în țesături delicioase.
Aceeași culoare, tonalități diferite în funcție de căldura amintirilor, curiozitatea unei noi descoperiri.

Te închid într-un pahar de sticlă să te izolez de trăirile mele.
Să fiu sigură că ceea ce simt îmi aparține și nu este rezultatul unor interferențe sentimentale.
Izvor limpede, adunat în ulcior de ciocolată.

Ușor, învelișul se topește și încep să curg peste viață, pe alei, pe sub streșini.


duminică, 30 iunie 2013

Hoinari ai lui 2013 .. prin trecut

O nouă nebunie cu titlul ”Cum ar fi dacă?!”...
Se pare că funcționează cu adevărat lista cu dorințe, așezată într-un loc foarte vizibil: pe desktop. 
Deschid zilnic calculatorul iar omulețul verde aleargă deasupra unui apus portocaliu până mi se ascunde în suflet.
Nu știu de unde obsesia ca acesta să fie primul maraton la care particip... Probabil pentru că am auzit de multe ori că în Apuseni este ușor...sau pentru că îmi doresc să hoinăresc prin trecut... Cât îmi place motto-ul acesta!!!

Ideea este că, undeva prin luna mai, fără prea multe întrebări de genul:
 - cum ajung acolo?
 - cum și când mă voi antrena?
 - cine dintre cei cunoscuți mie participă?
M-AM ÎNSCRIS! și s-a dezlănțuit valul de emoții ce s-a domolit abia în timpul numărătorii inverse de la start.

Partea frumoasă este că toate întrebările nepuse inițial au avut răspunsuri minunate:
- drumul până acolo: Toma și Alex cunoscuți de ”câte ore? :D parcă de ani buni!” Glume, râsete, goană pe șosea, mâncare delicioasă (cei mai buni papanași de până acum!), relaxare cu bere, plimbări și povești.
Exact ce aveam nevoie pentru a mă liniști puțin în ajunul marelui eveniment. Mulțumesc din suflet băieți! Felicitări pentru cursa ta, Toma, și bine ai venit în lumea ”dormitorilor la cort” Alex.

- antrenamente: Se pare că 3 ore de cursuri de dans pe săptămână și mersul zilnic pe jos, cel puțin o oră și jumătate, țin binișor locul antrenamenului real.

- participanți cunoscuți: Bălan - pe care îl revăd și acum înainte de finish-ul meu, încurajându-mă și întinzându-mi mâna. Luci - singurul care nu se miră de emoțiile mele și mă convinge că îmi sunt de folos. Clara - a cărei companie în timpul cursei îmi reamintește trăiri plăcute din alergările de anul trecut. Dragoș și Alexandra mă depășesc în fugă... Oare pe cine uit?
Nu știu...
Ei bine, lor li se adaugă Florina, Mădălina și Marcus, cu care am povestit multicel pe traseu. Clara ar spune iarăși că nu am tras îndeajuns dacă îmi ardea încă de povești. :)

Ce să trag când am pornit la drum cu gândul obsedant: O ZI PENTRU MINE! O ZI numai cu MINE?! Mă și vedeam pe potecă plănuindu-mi viitorul, descurcând probleme amânate și luând decizii majore. Voiam doar medalia de finisher,o bifă pe lista cu dorințe și...o zi cu mine...
În realitate, însă, cele mai multe gânduri zburau involuntar către propriul trup. Durere în  partea stângă pe prima urcare, șold obosit de la frânat pe coborârile cu prea multă lume grupată, junghi serios în partea dreaptă abia ajunsă în platou, foame reală pe la kilometrul 30, etc.
Prin urmare, dacă nu am reușit să vorbesc cu mine, am vorbit cu persoanele din traseu. Nu știu numele fiecăruia, dar fragmente de discurs îmi stăruie încă în minte: frumoasa poartă de lemn din traseu, bidonul cu apă, pulsul, urcarea pe stâncă, geluri, timpi din ediții anterioare, crampe musculare, belvedere...
Oameni FRUMOȘI îmi spun acum și zâmbesc. Zâmbeam și atunci și mă simțeam cât se poate de vie, de reală, de umană.

Pe lângă toate acestea, am avut parte de o altă surpriză frumoasă! În calitate de suporter, fotograf, voluntar: George mi-a fost coechipier încă de la plecarea matinală din Brașov și mi-a apărut în cale în multe posturi din traseu, creând în mine legătura dintre ceea ce sunt în viața de zi cu zi și nebuniile ocazionale de peste weekend. MULȚUMESC!!!

Am eu motivele mele când mă consider o persoană neașteptat de norocoasă. :)

Ultimul sfert de traseu trece în compania lui Marcus, a frăguțelor, a stropilor de ploaie, a bucuriei că mă încadrez și de data aceasta în ținta propusă inițial, sau mai bine spus "negociată" cu Cezar. Saru'mana!!! (pentru țintă și pentru ieșirile pe bicicletă! iar pană :D)

Astfel că, la 7 ore de la start, trec iarăși pe sub poartă, în suflet cu un buchet enorm de imagini, senzații, oameni, pădure, mulțumire și mulțumiri. Sărut cerul și mă întorc încetișor la conversații normale, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat.

Acum, a trecut o săptămână și tot nu-mi dau seama dacă și ce s-a schimbat. Și totuși am bifat atâtea noutăți încât mi-ar trebui zile întregi să le povestesc.


Mă scutur de echilibrul obsedant. 
Fața-mi se află între palmele domnului Mititeanu, care îmi urează să mă întorc în Apuseni când doresc.
De gât stă aninată a 2-a medalie a concursului meu.
Iar din mulțimea din față, pe care abia îndrăznesc să o privesc, aud voci cunoscute și dragi pronunțându-mi numele. 
Tresar. Mulțumită lor sunt pe munte, alerg, descopăr și mă descopăr...și-i iubesc mai mult decât le-aș putea-o spune vreodată în cuvinte.

VOUĂ  


Mulțumesc din suflet Maraton Apuseni (link)! Pentru luna cea mare, pentru Luna Amară, pentru luna mea de emoții și bucurie. Abia aștept o nouă zi în trecut și o bucată de dans cu minunații voluntari (de data aceasta am reținut doar numele Ralucăi, dar e timp pentru toate :D) ! 




@ foto by George Stoica

marți, 9 aprilie 2013

O clipă

Încet.
Abia aud paşii din inimă şi mă cutremur voit ca să-i amplific vibraţiile.
Îmi place aşa.
Zgomotul să se nască în mine şi apoi să se relaxeze în exterior.

Se zguduie totul.
Şi mie îmi alunecă privirea spre golurile de aer dintre petalele de pe acoperiş. Spre grupul de siluete cu pahare în mână. Spre trupuri încercuite de braţe şi eliberate de poveşti. Spre propriul corp abandonat pe trotuarul nerăbdător să înghită cât mai mulţi paşi...

E linişte.
Ca şi cum nimic din ceea ce urmează nu ar avea importanţă.
Nu mai există nici tu, nici ceilalți, nici măcar eu...
Îmi doresc să nu-i mai dau timpului bobârnace şi să-l las să uite să o mai ia din loc.

Bat clopotele.
Le-am auzit doar prima atingere şi apoi m-am agăţat de mişcarea din jur. Surâd în întuneric întregii lumi...din mine. Mă lasă să admir, să iert, să uit, să fiu clipă de clipă...o clipă.
Te cerni sub picăturile de ploaie şi-n graba de la prânz n-apuc să îţi sărut nici ochii, nici armura.
Dar aici începe o altă poveste...

sâmbătă, 12 ianuarie 2013

De vânzare


De vânzare...o casă cu ștreang.

Pe un ochi cu zăbrele atârnă ochiul de sfoară. Ferm, alb, simplu, așteaptă.
Jumătatea de sus e o casă normală.
Dar cum treci de gratii, de gol și de sfoară?

Orbecăi într-un lung coridor negru în care lumina difuză mă cheamă-n povești colorate.
A doua ușă pe stânga e lacul în care înoată povestea visată azi noapte.
Mai departe, pe zidul din dreapta, o coadă de cal alungă gânduri necoapte.

Un roi de lumină se abate din stupul de lună și-ți cade în brațe.
Te legăn în glumă și te adorm.
A trecut peste mine încă un - zbor.

                                                                                         (Cheia, 14 septembrie 2012)