Gol

Voci purtătoare de sfaturi, dansează-n descântec în jurul trupului gol.

Departe, aproape, departe din nou, ca un plămân avid de durere.

Şi graniţa dintre lume şi lună se şterge.

Tu crezi, ei se cred şi credinţa devine chemare nebună.

În dans se învârt şi-n lanţuri se-adună pe o foaie de legi.

Şi simţi ce se spune şi vezi ce-i văzut deja, cu alţi ochi.

***

Te opreşti. Exaltarea se stinge. Atât. 

Te aşezi. 

Când încet se prelinge tumultul mut, curăţă rana şi golul. 
Şi hrană devine iar propriul trup.

Şi atât.

***
Cât eşti tu în rai, mă desprind de pământ.

Simt cum degetul sprijinit pe sărutul de sticlă vibrează. 
Îmi îmbrăţişează umerii goi şi, în galop peste şaua gâtului, 
prinde rădăcini în rădăcinile inimii.

                                                                            (Braşov, 25 decembrie 2011)