Am fost zilele trecute la... yoga. Pentru prima dată.
O experienţă eliberatoare din multe puncte de vedere.
Ce-am făcut acolo? Am inspirat. Profund. Ritmic. Conştient.
Nu realizasem niciodată că atunci când inspiri te înalţi. Chiar simţi cum trupul devine uşor şi dacă l-ai lăsa, ar pluti către cer. Ca atunci când emoţiile devin copleşitoare şi preaplinul se evaporă firesc străbătând-mi corpul către creştet.
La polul opus, expiraţia îţi confirmă senzaţia de stabilitate, de repaos, de rădăcini. Trăirile se prăbuşesc în tălpi sau în palme şi incertitudinile nu mai au sens.
Încă din copilărie mi se transmisese ideea că practica yoga intră în categoria acelor lucruri de care trebuie să te fereşti. Activităţi care te transformă iremediabil şi care dezlănţuie răul în lume şi în tine. O uşă în spatele cărea se ascund imagini apocaliptice - un fel de bau bau :).
Cheia uşii mele către yoga o înghiţise mama, când, din curiozitate, împrumutasem o carte cu această tematică şi ea mi-a interzis să o citesc. Sau poate am înghiţit eu însămi cheia, împreună cu dorinţa de a afla despre ce este vorba, doar pentru că aşa mi se spusese. Pe vremea când încăpeam perfect în cutiuţa etichetată "cuminte şi ascultătoare"...mai mult ascultătoare decât cuMinte.
Revenind însă la oile noastre...
Ştiai că yoga înseamnă "a aduce împreună"? Am aflat lucrul acesta din prezentarea Ralucăi Todor, "maestru de ceremonii" al stilului vinyasa flow yoga: "secvenţe de posturi cu treceri line între ele, în care mişcările corpului se sincronizează cu respiraţia". Alte detalii tehnice nu cunosc fiindcă sunt la primele încercări, iar transformările pe care le resimt fac parte dintr-un context mai amplu de întâmplări care mă fac să conştientizez schimbările din mine. O să trebuiască să încerci pe cont propriu dacă nu ştii deja despre ce vorbesc.
Ce vreau să transmit este îndemnul de a trăi propriile curiozităţi şi de a alege mereu în cunştinţă de cauză. Regăseşte propriul echilibru şi abandonează-te senzaţiilor în care îţi recapeţi zâmbetul, puterea de a mângâia, curajul de a-ţi depăşi limitele, bucuria de a fi mereu în mişcare şi în transformare.
Între cer şi pământ, furnici îmi colindă trupul şi imaginea formală a lumii dispare...
Liniştea regăsită precede doar un nou val de emoţie...paşii mei către infinit.
Tu cum respiri?
(Braşov, 11 august 2012)
Foarte...inspirativ. Mai multe detalii când ne-om vedea la față. Take care!
RăspundețiȘtergere:) cu drag! Pana ne vedem, mai prind o şedinţă şi mă lămuresc mai bine şi eu. Deocamdată am observat că sunt mai conştientă de propria postură (întinsă în pat, aşezată pe scaun sau pe bancă, în picioare aşteptând), simt eventuale dureri, amorţeală, arsuri şi îmi schimb mai des poziţia neconfortabilă.
ȘtergereŞi ţie distracţie plăcută pe poteci! :)