Cicoare. Ochi umezi. Cuvinte șoptite. Plăceri nebănuite.
Într-un dans nebun mă învârt în privirile celorlalți. Și râd imaginând tablourile care se recompun în ei din nenumărate cioburi. Fiecare, bântuit de Picasso, mă aruncă în portrete-valiză ca pe-un puzzle cu soluții multiple.
Varianta XYZ s-a născut din privirile tale, din dorințele tale și din experiența ta. Am forma și consistența pe care unitățile tale de măsură o pot percepe.
Îmi simt conturul nedefinit și maleabil. Cuburi de plastilină. Ne modelăm trupul și ne mulăm gândurile pe cuvintele celorlalți. Țip în vârful muntelui tău și dispar când strângi pumnul. Urc în stropi pe obraz și tu te legeni pe buze. Și nu se infiltrează nimic. Totul se reflectă, se oglindește, se reazăma fără vlagă pe prag. Adoarme în amintiri.
Și totuși...
Iubesc spărturile prin care culorile se întrepătrund. Mă întorc când pe față, când pe dos în fiecare gol de materie. Și mă apropii de infinit când tu ai curajul să primești...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu