In general absorb.
Dar sunt momente in care ferestrele se inchid, ochii pastreaza doar imaginea rasturnata a lucrurilor si devine atat de usor sa mangai pasi, sa inspiri pamantul, sa saruti urme...umbre...
Se deschid usi. Prin piele nu mai intra senzatii ci se evapora tot ceea ce a crescut in trecut.
Amintiri fara nume se tes laolalta, rupte de pe portativul temporal si plutesc. Intai in mine, cand, inca sceptica, le tin prizoniere. Apoi in jurul meu, cocon fluid, pana-mi cresc aripi...din ele...
va urma :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu