Dacă astăzi este ultima zi, #6

Dacă astăzi este ultima zi, este despre triburi.

Sursă foto: http://www.totemtribe.com/

Tu ai degetul verde?

Lampa probată de mine nu merge. Electric vorbind. Și se potrivea atât de fain pe colțul drept de lângă ușă! Context: în așteptarea temperaturilor ridicate visam să luminăm mai bine răsadurile găzduite pe birou. Dar pentru că nu renunț la vis, îl bâzâi pe Cezar să găsim soluții noi. MaCenna din el (vezi #ultimazi4) lasă laptopul deoparte și se afundă în bricolat. Ador entuziasmul lui! Ador și soluțiile atipice dar funcționale.

Se întreabă cât de ”safe” e rezultatul final și îmi apasă pe butonul fricii. Privesc noua lumină insistent și atent. Pământul îmi pare înșelător de uscat. Ating, trag, învârt, apăs. Într-un final decid să adaug apă.

În istoricul personal, plantele din apartament au cam murit. Unii spun că de la prea multă atenție. Adică apă. Dar nu știu ce altceva să le ofer. Și încă nu am învățat să nu le ofer nimic. Mi-ar plăcea să fac parte din tribul celor cu ”deget verde”. Să reușesc să îngrijesc plante, să le cunosc, să le aduc mai aproape de mine. Așa că privesc și îndrăznesc pe ici pe colo.

Șnurul meu 2D devine 3D.

Cât meșterește Cezar, eu nu ajut. Nu că n-aș vrea. Dar dacă astăzi este ultima zi, aleg să petrec timpul învârtind de croșetă. Asta caută corpul meu. Și în ultima zi el are ultimul cuvânt.

Șiragul colorat prinde o nouă formă. Mi se pare magie. Cum poți să transformi un lucru, fără alte ingrediente, în ceva cu o aparență și o funcționalitate nouă? Accept. Intervin eu și îl modelez. Dar nu pun nimic extern în el. Ca și cum aș rezolva un puzzle în mai multe feluri. Șnurul meu 2D devine 3D. Și eu găsesc bucurie însoțindu-l. În devenire. Mă imaginez în grupul celor care dau viață cu mâinile. Pentru mine, neoficial, sunt în tribul handmade-rilor.

Psihotrib.

La ora 19 sar șotronul într-o nouă căsuță. E timpul pentru ”psiho date”. Povestim despre meditație, pulsiuni și vulnerabilități. Mă bucur că suntem aproape, că ne acceptăm pasiuni. Că ne încăpățânăm să construim în direcții de suflet. Că putem să punem pe masă trecut și prezent. Că visăm împreună la viitorul psihoterapeutic.

Mulțumită lui Alice teoria devine muzică. Ador puterea ei! În paralel, vânez sclipirile de entuziasm din ochii lui Vlad. ”Sunt oricum pe drumul dorit”, spune asumat, în ciuda unor deturnări de plan. Dau din cap și în emoția momentului mi se pare cel mai înțelept gând de pe pământ. Simt că alături de ei reușesc să bifez nevoia de apartenență. Cel mai concret.

Ce alte nevoi îndeplinește un trib, mă întreb?

Ce nevoi îți îndeplinește propriul trib, te întreb?

 

(Brașov, 26 martie 2021)