Dimineața pare târzie și mă tot foiesc pe diagonala mea. Mihnea s-a cuibărit în miez de noapte lângă mine, să-l încălzesc, și apoi a preluat cu totul bucata mea de pat.
Așa că m-am refugiat în spațiile rămase libere.
Uneori mi-ar plăcea să pot să mă descompun și brațul stâng să se odihnească mai departe de umăr, sau capul să mi-l duc singur pe o pernă mai îndepărtată.
Când am decis că mi-a ajuns încercarea de a mă face puzzle, am ieșit tiptil din dormitor, cu speranța îndeplinită să mai rămân niscaiva timp doar cu mine. Așa că am savurat cu toate celulele ceașca mea de lecție la pian. Da...încă n-a venit pofta de cafea în viața mea. Dar ce poftă nebună mă cuprinde mereu când pot să fac ceva cu mâinile! Și aici gândul zboară chitit pe mărgele.
După micul dejun l-am convins pe copil să mergem să îi ducem pastilele lui ”tati”. I-a plăcut mai mult ideea de minge și coș de baschet, dar na, între timp am ajuns la HUB și am livrat cele pregătite. M-am bucurat de o ciocolată caldă și drept răsplată am fost lăsată să spăl geamurile cele înalte.
Am adormit de prânz în timp ce-i citeam lui. Dar sigur o să vină momentul în care o să adorm în timp ce îmi citește el. Nu mai am mult de așteptat.
Și-n pauza cu somnul lui uite-mă ici. Scriind. Am șters cu degetul mic praful adunat pe proiectul #tactil și am regăsit blog-ul. Se pare că am deja un puzzle pe care pot să îl recompun. S-o fi odihnit îndeajuns?
Brașov, 8 noiembrie 2024
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu