Dacă astăzi este ultima zi, #2

Dacă astăzi este ultima zi, aleg deconectarea.

Sursă foto: https://www.redbubble.com/

Puțin context.

Primul telefon mobil mi l-am cumpărat în anul 2004, spre finalul primului an de facultate. Știam că vreau opțiunea cartelă, nu abonament și mai știam că vreau ofertele cele mai bune pentru trimis mesaje. Îmi spuneam mie că pot să comunic mai ușor în scris. Era și vremea în care erai taxat la minut, iar bip-urile aveau sensul lor.

Apoi, mulți ani am refuzat să îl ”actualizez” cu un telefon mai performant, care să îndeplinească noi sarcini pe lângă mesaje și apelurile standard.

Prima schimbare.

Dacă îmi amintesc bine, prima dată l-am schimbat cu un telefon care se deschidea cu o clapă, prin ridicare, cu un scârțâit ușor. Îl primisem de la o prietenă, din sertarul lor de telefoane înlocuite.

Primul telefon se desfăcuse în bucăți, lovit de perete de tipul cu care locuiam pe atunci. Nu, nu era violent fizic și cu mine. Mi l-a luat din mână în timp ce răspundeam la 112, înlemnită în fața bălții de sânge de lângă pat. Apucasem să spun că sunt cu cineva care și-a tăiat venele și nu știu dacă mai e în viață. Dar fantoma lui s-a ridicat într-un cot și a zdrobit conversația mea telefonică de perete. Neașteptat, am răsuflat ușurată. Pe moment.

Aproape că m-am învinovățit singură că a murit. Dar cum nu murise, am schimbat casa și am schimbat și primul telefon.

Dragoste la prima vedere.

Mai târziu, m-a convins alt tip să îmi cumpăr un telefon nou, cu aplicații și touchscreen. A fost dragoste la prima vedere în magazin. Îl simțeam ușor și mi se potrivea la fix în palmă. O suprafață netedă, curată, alunecoasă. Mi-a plăcut dintotdeauna să ating. În plus, visam să iau interviuri cu el, ca un reportofon. N-am luat interviuri. Dar treptat, m-am obișnuit să citesc mailurile de pe el și am făcut cunoștință cu aplicații care se hrăneau cu timpul meu.

Cred că telefonul nu este o obligație.

M-am străduit de-a lungul timpului să îmi amintesc faptul că un apel telefonic este intenția celuilalt de a comunica cu noi, nu obligația noastră de a răspunde. Simți agitație dacă te gândești așa? Poate e o agitație bună... 

Mie, un telefon îmi rupe ritmul. Simt că se infiltrează neinenționat dar nefericit în timpul conversațiilor intime și importante. Și atunci forțez eu nota. Fac imposibil un răspuns. Pentru că dacă e telefonul închis, nu există nici apel. Nu este brusc totul mai liniștit și mai bun. 

Dar în această deconectare, de telefon, reușesc să sădesc noi conexiuni. Cel puțin cu mine însămi.

Mă adorm și mă trezesc împreună: Joking Together · Michele Nobler.

(Brașov, 20 martie 2021)