Dacă astăzi este ultima zi, #5

 

Dacă astăzi este ultima zi, curge plină. Conversații, întâlniri și iar convorbiri.

 

Sursă foto: www.peoplemattersglobal.com

Am adunat trei cu una, apoi cu trei și iar cu una. Ore. De întâlniri și povești în viu grai. Un full-time de interacțiuni. Deja neobișnuit după aproape un an.

”Ne vedem la ora 11?”, mă întreabă o prietenă dragă. ”De acord”, dau din cap butonând. Este pasul firesc pe care îl așteaptă corpul în șirul de sărbători necesare. Căciulă, rucsac, mânuși roz. Și pornesc către parc. În umbră mă adun zgribulită. La soare îmi desfac umerii de lângă obraji. Pas cu pas mă obișnuiesc cu căldura subtilă. Ochii stau totuși adunați. Se împrietenesc greu cu noua lumină.

23 martie și trotoarul încă e alb. Calc hotărât. Aș vrea să se vindece vânătăile înainte să cad. Iar.

Parcul se strânge.

Observ avertizarea că verdeața de lângă parc e proprietate privată. Dar fix acele poteci mă atrag și mai mult. Îmi amintesc de ceva amenajări noi. Nu mi se strânge stomacul pentru că am uitat în ce constă transformarea. Parcul se strânge totuși an de an.

Fiecare în parte, împarte în uzina lui.

Chiar dacă în filmul copilăriei nu vizualizez detalii, corpul meu știe locul de când aveam numai doi ani.  În drumul lor către muncă, părinții mă lăsau acolo la grădiniță. Eu în Tractorul și ei în Rulmentul. Zâmbesc. Fiecare în uzina lui. 

Din povești, în fișa postului meu îmi scrisesem singură sarcina de a împărți creioanele colorate. În paralel, tata împărțea timp, normator. Iar mama împărțea cifre, contabil. Deci fiecare cu împărțirile lui. Dar la finalul zilei de muncă ne adunam iarăși. Oare așa am ajuns să îl idealizez pe împreună? 

Acum, aleea pietonală leagă cele două foste uzine. Și le aduce parcă mai aproape. Într-un prezent în care ele, uzinele, nu mai sunt. 

Sursă foto: http://www.planwerkcluj.org/

Străbatem aleea dus-întors amândouă, într-un șir de cuvinte, pauze și zor. Îmi face bine. Mă observ molatică, parcă neutră. Mă plac. E lucru mare.

Tei.

Acasă, mă întreb iar: dacă astăzi este ultima zi? Înseamnă că este momentul potrivit să pun deja cadoul în acțiune. Duș cu tei și cu picioare fierbinți. Mă ascund sub plapumă și mă afund în conversații la telefon. Aproape că zboară o nouă oră. 

Brusc, mă surprind cu zâmbetul până la urechi. Apare Cezar neașteptat de devreme acasă și mâncăm împreună. Parcă aș vrea să nu ne săturăm niciodată...

Apoi seara e plină de programări, vizite și noutăți. Mă împac și cu varianta mea mai activă. Mai ales dacă astăzi este ultima zi. 

 

(Brașov, 23 martie 2021)