Când: 29 ianuarie 2012
Cine: Mihai, Adi, Adria, Ruxi
Unde: Piatra Craiului pe traseul:
fântâna lui Botorog, cabana Curmătura, Şaua Crăpăturii şi Valea Crăpăturii
Cum:
O zi în zăpadă...
Mă sună Mihai sâmbăta şi propune o
tură în Piatra Craiului. Simplă spune el. O plimbare până la cabana Curmătura şi înapoi.
Şi uite-aşa, chiar dacă plănuisem să
rămân în casă weekendul acesta, dumnică dimineaţa eram în gară următorii: Mihai,
Adi de la Asociaţia Cetatea Braşovului, Adria şi cu mine.
În tren ne-am întalnit cu Alina şi
Moni (Flori de colţ) şi Paul, astfel încat de prima parte a traseului ne-am
bucurat împreună. Gara din Zărneşti, fântâna lui Botorog (cu povestea sa) şi
poiana Zănoagei ne-au fost traseu comun până când jumătatea întâlnită în tren a
plecat spre propria destinaţie: Piatra Mica.
Noi în schimb, ne-am zbenguit în
zapadă, ne-am jucat cu patrupezii de la cabană, am mâncat pe săturate şi am
plănuit viitorul. Şi timpul n-a zburat. Astfel că ne-am hotărât să mai lungim
drumeţia şi am urcat până în Şaua Crăpăturii, cu coborâre pe Valea Crăpăturii.
Cineva urcase deja pe vale şi puteai merge pe cărarea făcută, dar era mult mai
uşor să aluneci pe lângă! De ani buni nu văzusem atâta zăpadă! Înotai în ea! Zăpaaadă!!
Mai vreau!
O maşina cu şofer găsită la ieşirea în drum, plus o mini alergare, ne-au permis să prindem pe ultima sută şi trenul
de la ora 17. Dacă stau să calculez, a fost scurt. Nu se compară cu trei zile
petrecute de ceilalţi cepepenei şi covalpini la Şugaş. Dar a meritat fiecare
minut! Nu prea ne-a ajutat aparatul foto cu bateria îngheţată, dar sper că ştiţi şi voi cum arată Bucegii în perioada aceasta. O cetate enormă, cu
creneluri albe înghiţite de un nor circular. Mă topesc gândindu-mă cum ar fi să
te trezeşti în fiecare zi şi să vezi doar asta. Cer senin cu o frântură de lună
aninată parcă din greşeala de el, râsetele celor ce alunecă pe sănii, orizontul
desenat de curbe de nivel pe care se plimbă amintiri ale drumeţiilor trecute.
Liniştea care îti alintă simţurile şi te lasă să te bucuri de prezent.
Chef de natura să aveţi! Însoţitori
se găsesc sigur!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu