În derivă

În derivă.

După ce am învăţat să mânuiesc nava: să o curăţ, să o întreţin, să o cârmuiesc, să o hrănesc, să o încurajez, să o ridic...

La orizontală, cu apa fugindu-mi printre degete. Cu cuvintele în gât şi gândurile mai nestatornice ca marea, plutesc în derivă. 

Cu cât mă bucur mai mult de concluziile la care ajung, cu atât sunt mai reci stropii care mă trezesc la realitate când mă lovesc de un ţărm.

Nu am ideile clare.

De-asta sunt în derivă. 

Nu am ideile clare pentru că, deşi am învăţat să conduc nava, nu ştiu până unde mă poate duce. Şi nici nu am curajul să încerc fără să ştiu.