Pe locuri. Fiți gata.

Cred în bucle care se închid. În cicluri. În etape complete. 

Au trecut doi ani de la angajarea în Fundația Comunitară Brașov. Defapt...au zburat. Dacă mă concentrez îndeajuns, reușesc să simt și acum curiozitatea privind sarcinile postului povestite de Heea, emoțiile interviului cu Laura, bucuria priveliștii oferite de sediul colorat și viu. Privind pe geam aveam senzația că pot să-mi plimb degetele pe conturul Tâmpei și în pauze atingeam cerul de pe acoperiș.

Au urmat două luni pline ochi de întrebări, telefoane, mesaje, ghiduri. Rețeaua începea să prindă contur în mintea mea și învățam rând pe rând despre FFCR, ARC, RAF, celelalte fundații din țară, finanțatorii locali, boardul, alte programe în curs. 

Pe Luiza am cunoscut-o curând, sosită la Brașov cu reviste proaspete și conversații despre schi. M-a frapat faptul că făcea să pară firești acțiuni pentru care eu mă încurajam prea mult timp. Dacă las gândul să se aștearnă, mai răsar din amintiri și alte episoade în care m-a împuternicit să fiu. Și-i sunt recunoscătoare. Pe Flavia o simțeam și încă o simt atât de ancorată în vibrația orașului! Îmi amintesc cât de greu am acceptat gândul că nu s-a născut aici. Știa realități, intuia dinamici și îndrăznea să viseze la noutăți. Poate pentru că se hrănise din alte experiențe exuberante. Mă bucur din suflet pentru toate victoriile de care are parte la Visssual. Pe Alice n-am prins-o în acțiune, dar cred că a lăsat în urma ei un parfum proaspăt, de liniște și tihnă. Iar începutul cu Roxana mi-a oferit ocazia să mă distrez, să râd, să mă bucur cu sufletul larg. Așa a început...

În lumea lui Științescu am plonjat direct în raportări, postări facebook, standarde, clipuri online, precum și pregătirea lansării ediției 3. Din acea experiență îmi aduc aminte cu lux de amănunte evenimentul ținut la Muzeul Pedagogic, conferința de presă la Primăria Brașov și invitația la RTT în emisiunea Azi în Brașov. 

Cu mâna pe inimă, pe-atunci nu eram convinsă că am înțeles foarte bine cu ce se mănâncă programul Fondul Științescu sau care este rolul adevărat al unei Fundații Comunitare. Mult timp m-a bântuit întrebarea cât la sută suntem finanțatori și cât la sută altceva...mai puțin tangibil.

Fast forward mai aproape de prezent, s-a încheiat recent ediția 3. O ediție prelungită, cu un calendar deja prea extins. Povesteam cu unul dintre mentori și parcă nu-i venea nici lui să creadă că trecuse un an și jumătate de la semnarea contractului de finanțare. Poate că universul știa că prefer varianta ”festina lente”. Și mi l-a oferit.

Fiecare perioadă din acești doi ani este populată în mintea mea de oameni extraordinari. De la aplicanți pasionați și curajoși, profesioniști care și-au oferit timpul pentru jurizarea proiectelor, la mentori care au dat viață unor idei îndrăznețe, chiar vizionare. Sponsori al căror sprijin financiar a constituit Fondul, voluntari care au ajutat echipele de implementare, oameni dragi care ne-au deschis porțile sediilor lor pentru întâlniri. 

Ajutorul oamenilor creativi pentru design, foto sau video a făcut parcursul și mai pitoresc. În plus, rețeaua de mentori, coordonatori și benenficiari din țară m-a făcut să mă simt mereu parte din ceva și mai măreț. O să-mi fie dor să o prind la povești pe Cristina, Doris să-mi facă poftă de Iași, să admir puterea Biancăi sau a Simonei, Gianina să ne readucă zâmbetul, iar eu să mă inspir din creativitatea Mihaelei. Sper să se liniștească apele și rețeaua să aibă noi ocazii de revederi în persoană. Cu siguranță aș mai petrece timp la Mălâncrav.  💚

Știu despre mine că îmi plac provocările. Și cu siguranță nu mi-au lipsit în acest parcurs. Mi-am asumat multe sarcini noi pentru mine și am învățat cu vârf și îndesat. Poate prea mult pentru un job part-time, derulat în paralel cu o nouă studenție. Cel mai mult mă hrăneau și energizau momentele în care reușeam să mă conectez la cei implicați. Să le înțeleg perspectiva și motivația, să mă bucur de entuziasmul copiilor sau tinerilor participanți la ateliere, să aflu provocările sau blocajele mentorilor și să reconstruiesc alături de ei. 

Nu mi se pare un post simplu. A fost muuult mai complex decât mi-am imaginat. Încă sunt curioasă cum se descurcă acei colegi din Fundațiile Comunitare din țară care duc în paralel mai multe programe complete...

Ce-i drept, nici eu nu sunt un angajat...ușor. Mă încăpățânez să țin cu dinții de un program de lucru mai scurt decât cel standard și mai flexibil decât norma. Îmi place să primesc informații cât mai complete și clare și perfecționistul din mine cere mult și de la el și de la cei cu care intră în contact. Sărbătoresc planurile de care reușim să ne ținem și diger greu neprevăzutul neprogramat. Mă amuz singură. Pentru că defapt iubesc noutatea și schimbarea. Iubesc conversațiile autentice, rezultatele de durată și imaginea de ansamblu. Chiar și atunci când recitesc un text de nenumărate ori înainte să îl împărtășesc într-un simplu e-mail. Poate o să vă povestească Laura, cândva, cum m-a perceput ea. :)

Într-o solicitare de finanțare RAF scriam că ar fi valoroasă continuitatea managerului de program. Tocmai pentru că eu am simțit lipsa unei legături mai puternice cu cei care fuseseră mentori în edițiile precedente. Credeam că experiența lor, alături de mentorii ediției 3 ar fi fost teren fertil pentru viziuni și mai ample. Decizia e luată însă. Deși am luat-o foarte greu. Încep să accept gândul că poate tocmai acesta este...părul lui Samson, în varianta lui Științescu Brașov. Oamenii noi care îl coordonează pe plan local îi dau mereu un suflu proaspăt. Cu această ocazie o să-mi las temă de casă întrebarea ”ce suflu i-am dat eu?”. :D

Despre mentorii pe care am avut ocazia să îi cunosc o să vă mai povestesc cu siguranță. Ei îmi confirmă încrederea în prezent și speranța pentru viitor. Indiferent de proiectele în care se implică, energia lor mă face și pe mine să mă simt mai puternică. Și le mulțumesc infinit.

Presimt că o să rămân aproape și de lumea Fundațiilor Comunitare. Laboratoare în care se țes punți de speranță între oameni și între activități; o piață liberă a resurselor variate, cu viziune și cu drag pentru om. Mulțumesc pentru călătoria împreună, Laura! Mulțumesc pentru conversații, pentru încrederea să-mi dai mână liberă în activități și pentru ocaziile de creștere. Pun pe raft amintirea celor 2 ani în rolul de coordonator al Fondului Științescu Brașov, parte din echipa executivă a Fundației Comunitare Brașov, alături de alte bucurii profesionale mai vechi. 

Și dacă am început pomenind ciclicitatea, știu doar că mă așteaptă un start nou, în luna februarie. În ce direcție o să mă poarte? Rămâne de văzut. Simțit. Și iubit.

(Brașov, 10 ianuarie 2021)