Te provoc să mă-mpingi către ușă să uit de
arsură.
S-au încurcat senzații și
împletite,
se strâng cravată în jurul unui gât
care-a uitat de mult
să respire.
Înghit cu nesaț sunete care se perindă pe
albe coridoare și-mi construiesc alte
gânduri.
Mă prefac că nepăsarea știe mult mai bine
despre mine
și cerul se-ntunecă.
Transformată în noapte, tăcerea se prelinge pe pereți și-mi inundă privirea.
Mai poți să te joci de-a lumina?
Mă apropii de tine prin pământ și, cernută, rămâne din mine doar clipa.
Mai știi s-o trăiești?
(19 iulie 2014)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu