Poveste de-nceput de an

Îmi răsfoiesc destul de des amintirile. Indiferent de forma în care le-am păstrat în viața mea. Imagini mentale, fotografii publice sau nu, filmări, scrieri, cadouri primite, lucruri făcute sau cumpărate de mine.

Mă înconjor de cele care îmi trezesc zâmbetul pe buze prin simpla lor prezență și mă gândesc cu drag la persoanele de care mă leagă. Și țin să precizez faptul că mă leagă cu un fir invizibil incredibil de lung, care îmi permite să îi contactez atunci când simt dor și drag, nu neapărat la sărbători sau la treceri de an.

***

Am o păturică maro pe care o plimb cu mine de 7 ani. Am dus-o inclusiv pe munte, să mă îmbrățișeze în sacul de dormit în timp ce priveam stelele, sau la mare să îmi usuce costumul ud. Mă vindecă și mă liniștește pentru că o aduce aproape de mine pe o prietenă foarte dragă, aflată altfel la aproape 2000 de kilometri distanță.

În pandantivele unor lănțișoare am adunat povești, experiențe, călătorii și uneori îmi ajunge să le ating pentru a retrăi o stare trecută, o emoție, un moment de curaj și decizie la o cotitură.

faza 2 - apă! :)

Două șosete pestrițe și lungi îmi amintesc deopotrivă de copilăria în poveștile cu Pippi Calzelunghe, de marea pe care încep să o iubesc din ce în ce mai mult în ultimii ani, de dorința de a mânui poiuri în flăcări și, evident, de omul care le-a adus în viața mea și a sădit, probabil involuntar, speranță și încredere în sufletul meu.

O cutiuță cu piese magnetice de table și șah tronează impunător, în ciuda dimensiunilor mici, în toate adăposturile pe care le-am considerat casă la un moment dat din viața mea. Mă face să mă gândesc la tata, la zâmbetul lui senin când face lucruri pe care le iubește, la bucuria lui de a se juca, de a experimenta, de a fi. O consider totodată primul obiect pe care l-am cumpărat din bani câștigați de mine, într-un context internațional, într-un moment în care simțeam că pot începe o nouă lume.

Privesc în jur și realizez că și asta se aplică în perioade. Lipsesc din apropiere alte lucruri dragi. Dar acum am nevoie de aceste amintiri. Probabil când voi face ordine și curățenie data viitoare, o să așez mai vizibil alte legături, alți oameni, alte dorințe. Acum mă hrănesc cu ei și continui, în ritmul meu, Călătoria.

Urmărind același principiu, îmi desfășor activitățile cotidiene alături de așa-ziși oameni RedBull, oameni care-mi cos aripile la loc atunci când încep să mă clatin.

Ps. În caz că apucă să citească acest articol și mama, nu am citat-o în rândurile de mai sus, știu. Nu am legat-o de obiecte care mă înconjoară acum. Dar pe ea o trăiesc zi de zi ca și cum ar locui în mine. Și cum tind să cred că am sentimente frumoase pentru propria persoană, o iubesc, implicit, și pe ea. Vorbind de lup...uite că mă sună  :)

Te îmbrățișez și îți doresc un Nou an.