Tot o zi #3

Ne trezim cu sete în toiul nopții. 

Și apoi răsfoim patul în căutarea unui somn potrivit, a unui semn potrivit.

Am trăirea aceasta de fiecare dată când urmează ceva important. Fără să știu exact ce.  Visez că mă simt chemată și merg prin ceață, într-un deșert real pe care nu l-am văzut până acum.

Peste zi m-am tot lăsat furată de gândul celor 15 ani sărbătoriți de Propark - Fundația pentru Arii Protejate. Acum 11 ani dansam, verde și înăuntru și afară, la Conferința de la Debrecen, Ungaria. O dublă sărbătoare de 40 de ani atât a Federației EUROPARC cât și a Parcului Național Hortobágy. Plus premiul surpriză primit de Erika. 

În curând împlinesc eu însămi 40 de ani...

În coconul meu de mămicie m-am desprins de multe realități știute. În trecut. Așa simt acum. S-a frânt pământul de jur împrejurul corpului meu extins, pe măsură ce corpul lui Mihnea se rotunjea. Închid ochii și văd în amintire tot verdele pe care l-am savurat în călătoriile făcute. De la grădina bunicilor, până în vârfurile munților colindați cu prietenii din CPNT. Valurile celor 4 ani în Italia și natura deplasărilor Erasmus sau muncitorești. Doamne ce de trăiri! Inspir adânc și simt miros proaspăt. Ating scoarță, nervuri delicate de frunze în vânt și pământ bătătorit de potecă. Îmi scufund talpa în nisipul fierbinte, tremur în apa lacului nocturn, alunec pe gheață. Plâng ascunsă-ntre flori și aud trosnet de coajă de pâine. Dansez împreună cu flăcările din foc. Simt foc. Sunt mare. Mă-ntind către soare. 

***

Uneori îi spun lui Mihnea că nu am energie să mă dau jos din pat a n-șpea oară, putere să stau traeză sau poate voce să îi mai citesc. S-a obișnuit să mă îmbrățișeze puternic și scurt. Și să îmi spună: ”ți-am dat energie”, sau ”ți-am dat putere”. Astăzi l-am privit zâmbind după un moment alambicat. Mi-a atins brațul și mi-a spus ”ți-am dat veselie”. 

***

Cerul se deschide încet și mă întreb curioasă oare ce o să aducă această nouă zi. 

Brașov, 14 noiembrie 2024

Tot o zi, #2

Astăzi am mers împreună la bibliotecă. Autobuzul #36 leagă ușor casa noastră de sediul central al BJBv, așa că ne-am bucurat de călătorie. Mihnea mă tot întreba ce face ”bip” și recunosc că nu îmi este clar nici acum. M-am pierdut undeva între aparatul pentru bilete, ușile care se închid-deschid și ceva aparat tip ventilator-încălzitor. Dar nu știu. Poate știți voi și îmi dați de veste.

În centru am lăsat una bucată Vișniec și am preluat Anatomia Iubirii. Simt că pofta de citit este ușor domolită față de lunile trecute când eram entuziasmată pentru abonamentul refăcut. Să vedem ce și cât îmi ofer ca lectură. 

Cu Mihnea sunt în etapa ”aceasta este ultima carte pe care mai am puteri să o citesc înainte să adormim”. Și ”ultima” se repetă de minim 3 ori. S-a prins deja de flexibilitatea mea și tot împinge limita. Cert este că dacă nu-i sătul când adoarme, se trezește și îmi aduce cartea oriunde mă aflu. Ca și cum somnul ar fi fost o simplă pauză. Poate nefericită. Pentru că a întrerupt povestea și curgerea vocii mele.

Îmi amintesc că avea vreo 4 luni când îi țineam cartea deasupra feței în timp ce stătea întins pe spate. Și îi citeam ca și cum ne-am fi uitat împreună la stele. Cu siguranță mă încărca pe mine momentul și îmi dădea forțe proaspete și pentru ce nu-mi plăcea să fac pe atunci.

***

Mă uit uimită la el zilele acestea. A început să ne spună ”mă duc puțin să fac pișu și revin”. Și totuși parcă ieri erau momentele când îmi venea să mă sui pe pereți că s-a udat, sau trebuie schimbat, sau are nevoie să îi dau pantalonii jos, etc. Mă surprind des spunând că zboară timpul...

La fel cum zboară și gândurile. Acum au sărit în experiența de ieri seară. Ne-am dus în 4+Mihnea la un escape. Loved it! Ca mai toate momentele de genul acesta. Am simțit că suntem pe val toți 4 și a zburat timpul. Poate de aici legătura.

***

Revenind la dimineață, m-a surprins plăcut faptul că a fost curios de clădire în sine, ce spuneau și făceau alți trecători, s-a așezat la masa cu culori, a explorat jucăriile, am urcat împreună la etaj și am privit în sala de lectură pe fereastră. Mă emoționez gândidu-mă că am împărtășit cu el într-o singură oră bucăți mari din trecutul meu, momente dragi și amintiri variate. Ce bogată de viață trăită m-am simțit! În felul meu, pe placul meu. Și cu atât mai bogată.

Brașov, 11 noiembrie 2024

Tot o zi

Dimineața pare târzie și mă tot foiesc pe diagonala mea. Mihnea s-a cuibărit în miez de noapte lângă mine, să-l încălzesc, și apoi a preluat cu totul bucata mea de pat. 

Așa că m-am refugiat în spațiile rămase libere. 

Uneori mi-ar plăcea să pot să mă descompun și brațul stâng să se odihnească mai departe de umăr, sau capul să mi-l duc singur pe o pernă mai îndepărtată. 

Când am decis că mi-a ajuns încercarea de a mă face puzzle, am ieșit tiptil din dormitor, cu speranța îndeplinită să mai rămân niscaiva timp doar cu mine. Așa că am savurat cu toate celulele ceașca mea de lecție la pian. Da...încă n-a venit pofta de cafea în viața mea. Dar ce poftă nebună mă cuprinde mereu când pot să fac ceva cu mâinile! Și aici gândul zboară chitit pe mărgele.

După micul dejun l-am convins pe copil să mergem să îi ducem pastilele lui ”tati”. I-a plăcut mai mult ideea de minge și coș de baschet, dar na, între timp am ajuns la HUB și am livrat cele pregătite. M-am bucurat de o ciocolată caldă și drept răsplată am fost lăsată să spăl geamurile cele înalte. 

Am adormit de prânz în timp ce-i citeam lui. Dar sigur o să vină momentul în care o să adorm în timp ce îmi citește el. Nu mai am mult de așteptat.

Și-n pauza cu somnul lui uite-mă ici. Scriind. Am șters cu degetul mic praful adunat pe proiectul #tactil și am regăsit blog-ul. Se pare că am deja un puzzle pe care pot să îl recompun. S-o fi odihnit îndeajuns?

Brașov, 8 noiembrie 2024