Început?

Tăcere. Tristețe.

Într-un trup imobil, suflet și trăire dorm laolaltă sfârșite ca după nopți albite de iluzie și absint.

Nu se mișcă nimic. Nici trupul sechestrat într-o îmbrățișare pătimașă, nici buze, nici creion, nici lună, nici sfinți.

Mă uit de jur împrejur pe pereți în căutarea unui cui de care să mă agăț.

Vreau să atârn și nemișcarea să se cristalizeze în mine. Portal pentru trăirile tale, reflexie pentru chipul tău bulversat sau liniștit, luciu de apă pentru curiozitatea degetelor tale, imagine neutră pentru gândurile tale în război.

Mă eliberezi de cui, mă răsucești și, portavoce pentru buzele tale, îți amplific emoțiile și te petrec într-un nou univers.

                     

   Până la un alt început..

(Brașov, 26 noiembrie 2013)

Picături de timp

Din seninul de dimineață,

s-a înmuiat brusc atmosfera

și, printre picături, 

mi-am amintit de ploile lui 2013..

Ploaia numărul 1: Plajă. Vama Veche. Folk You. Cei mai dragi oameni alături. Mircea Baniciu pe scenă. Noi ne adăpostim parțial sub izopren, dar hainele sunt deja lipite de corp sub stropi uriași. Cântăm și iubim clipa.

Ploaia numărul 2: Balcon. La Făget. Trăsnete și fulgere. Tot oameni dragi. Pentru prima dată privesc cu atenție săgețile aurii, motivată de entuziasmul celorlalți. Îmi amintesc, zâmbind, spaima ce-i cuprindea pe cei ai casei în timpul furtunilor din copilărie.

Ploaia numărul 3: Potecă. Munții Apuseni. Maraton. Stâncă și puțină pădure până la platou. Mă gândesc cât îmi este de foame..și mai am de parcurs încă 15 kilometri de traseu. Teamă și fericire împletite în același buchet.

Ploaia numărul 4: Cafenea. Brașov. O noapte albă. În jurul a două pahare de vin, mă joc cu reguli și limitări și câștig..sau pierd. Nici nu mai contează atâta timp cât mă simt vie. De-aș putea fi astfel în fiecare zi..

Ploaia numărul 5: Stradă. Debrecen. Întoarcerea la pensiune după ore de dans pe ritmuri de jazz, blues și rock & roll. Galben și argintiu pe asfalt, verde pe mine, iar în mine, curcubeu!.. de senzații, gânduri și zâmbete.

Ploaia numărul 6: Bucătărie. Tot Făget. Concediu. Timp de ploaie și timp pentru mine. La telefon cu trecutul mă încălzesc, simt liniște și iubesc.

Picături se dilată în imaginația mea și trecutul prinde viață de parcă aș călători în timp. Te prind de mână și alergăm în ploaie până .. până închidem cercul și ne reîntoarcem în prezentul topit pe un obraz umed,
într-o furtună de râsete. Te întreb timid, încă pierdută în reverie: 
Ai timp pentru mine?

DAR, pentru tine?