Aripi pe care le-ai purtat cu tine chiar și atunci când nu zburai.
Zâmbete pe care le creșteai în suflet în momente de cumpănă.
Putere pe care o stăpâneai în cele mai adânci sau calme tăceri.
Marea mă privește goală și în transparența valurilor îmi recunosc trupul.
Abia știu să plutesc. Dar am din ce în ce mai multă încredere că mă pot descurca la nevoie.
Printre reguli se strecoară senzații reale și doar așa aflu care sunt lucrurile și locurile pe care vreau să le repet, cele pe care vreau să le evit, cele pe care vreau să le cultiv, cele pe care vreau să le protejez.
Dansăm?
Mă cuibăresc la pieptul tău într-un prezent pe care îl percep atemporal. Nu privesc ceasul, nu localizez în timp plecarea celorlalți, nu îmi zboară gândul către mâine, nu simt nevoia să întreb nimic.
Ca un vis pe care îl accept rupt de context și de țesătura întâmplărilor zilnice.
O meditație activă în care te trăiesc.
(Brașov, septembrie 2013)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu